Cosmic Audrey

Archive for January, 2009|Monthly archive page

There’s something beating here inside my body

In deviatii de stereo on January 30, 2009 at 2:21 pm

Saptămâna trecută, printre umbrele negre şi gri şi roşu spălăcit de plastic. Un nene ancient în faţa mea cu o geacă bleumarin cu Cosmic City. Nu ştiu de unde a luat-o dar mi-a făcut ziua.

Advertisements

Ce aş face dacă nu mi-ar fi târşe

In aberatii de stereo on January 29, 2009 at 9:29 am

Leapşa întârziată de la Miss Catmime:

Domnule, păi aş face foarte multe. De exemplu, aş începe prin a mă reapuca de desen. Aş învăţa din nou să fac fotografii, dar din alea ca lumea.

23_24

Aş schimba camera pe Smena de pe vremea lu’ tataie, aş pune film în ea şi aş ieşi la drumul mare şi m-aş uita la oameni şi i-aş pune pe hârtie mată. Aş inaugura pânzele din debara cu vopselele de la Christ Saddler fără să-mi mai pun problema dacă le stric sau nu. Probabil că nu, aşa e.

Aş scuti şifonierul de violul matinal cotidian, când cuprinsă de panica *O_o What will it be TOday?*, evit să arunc pe mine orice cade la îndemână, pentru că am boala etichetelor nerupte. Mi-aş lua picioarele la spinare către cel mai apropiat duet de tineri fashionabili în pulovere dungate din Piaţa Universităţii şi i-aş chema cu mine la cinema.

fifiruby_chloe003sml

Aş schimba lista de dorinţe materialiste pentru aniversare pe una de dorinţe imateriale sau copertate (done). Aş renunţa la fake friends şi la nimicuri consistente. M-aş apuca de învăţat norvegiană sau suedeză. Mă rog, sau cel puţin mi-aş revizui franceza. Pe urmă m-aş plimba pe dig într-una din ţările astea. (dar mai e doar un an!)

M-aş sui în avion. M-aş muta din Bucureşti cam cât m-ar ţine curelele. N-aş mai sta după alţii. Aş alerga dimineaţa. Şi seara, când e cald şi pomii au flori. În timpul ală aş face şi poze oamenilor (am văzut aseară un film despre asta şi mi s-a părut mişto). Aş lăsa deoparte low-ul selfesteem şi fobiile corporatiste, elitiste, per şi impersonale şi aş ţine capul suuuus sus sus unde proştii şi peştii roşii nu zboară.

Gata.

A sunat ca o listă stranie de rezoluţii.

Dimineaţa devreme când încă mai e timp

In deviatii de stereo, The Collection on January 27, 2009 at 7:57 pm

“Bună ziua.”

“Vă putem ajuta?”

“Păi, adevarul e că… nu ştiu” (priveşte cu sfială de jur împrejur, îşi roade colţul mânecii cu un fel de resemnare studiată. Ridică ochi mari şi aproape la fel de insidioşi ca ai ţâncilor de patru ani)

“Ei haideţi, dacă n-aveţi de gând să vorbiţi, mai sunt destui binevoitori la rând!” (Se întoarce vag, ridică o sprânceană roşie – în spate se umpluse de pasageri, care mai de care mai şterşi şi neinteresanţi – Ce ţi-e şi cu muritorii ăştia, se gîndi Pocitania, trăgîndă-şi mucii înapoi pe nară)

“Domnule”, zise, ştergîndu-şi obrazul plin de funingine, “Aş vrea un partener.”

“Un Partener!”, guiţă Grifonul din stânga.

“Unul de discuţie. Ştiţi, ar trebui să luaţi în considerare cererea mea, chit că e atât de neînsemnată, dar, noi, aici, acasă, ne îndobitocim.”

“Un Partener!” rosteşte, şi ochii i se fac tot mai bulbucaţi, până încep să semene cu două cepe crude şi zemoase.

Pisica rânjeşte cu toţi ochii ei fumurii.

“De când ne-au închis robinetul, am rămas, şi eu şi tovarăşul meu, fără cheiţe. Nu se mai rotesc deloc, ba mai rău, într-o zi, cînd am făcut ochi, am dat să-i vorbesc iar el a intrat pe uşă mai mecanic ca-n ziua când aveam şi cheiţe şi robineţi şi rozete şi şuruburi şi piuliţe mici şi din cele mari, şi l-am scuturat, aşa, de frică, şi el tot repeta ca un nebun, domnule:

sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec”

Copilul întoarse capul fără astâmpăr. Mă-sa, care se prăvălise puţin mai încolo, cloncănea violent la picioarele cenuşii care călcau pe lângă şi pe fusta ei fără să se sinchisească s-o ajute să se ridice.

“Aşa că, da, cu siguranţă pot să afirm, mi-aş dori un alt partener de conversaţie. Dar, ştiţi, mi-aş dori să nu aibă tot patru capete şi patru picioare, căci, Vai, tare obositori sunt ăştia”. (Grifonul se fosăie pe nară) “Ar trebui să fie sclipitor tare, dar să încerce să nu sclipească mai puternic decât mine. Dar tare mi-ar plăcea: să fie cinefil. N-am nimic cu cineaştii, domnule, dar mi se par pur nesuferiţi, sunt d-ăştia de trăiesc în lumea lor, şi nu-i scoţi din ea şi pace! Să-i placă filmele alb-negru. Pelicula şi mirosul ei fraged, lacul, Polaroizii, peştişorii roşii în borcane străvezii. Să bea vin roşu din pahare mare şi frumoase şi să nu pleoscăie cu linguriţa sau să se mocăie. Să împărţim nonsensuri, nimicuri, să vorbim despre filme, despre carţi, despre X şi Z persoane şi personaje, despre despre despre lucruri pe care chiar să le facem, dimineaţa la prânz şi seara, sau poate doar dimineaţa devreme când încă mai e timp. Despre unife hălăduind hipnotice pe holuri invizibile şi Case Vechi şi despre ea şi rochia ei galbenă. Ce spuneţi, vă lasă mâna? ”

sunt sec

Întorc cu toţii capul. E aici, îi priveşte, cu ochii mari de şurub şi nasul de rozetă. Se uită, unii la alţii ca proştii.

Îşi întoarce privirea de la el:
“Şi, da. Să mă aprecieze.
Pe bune.”
(Către rozetă) “Cum iţi place ţie să spui..
 Şi mi-ar mai plăcea”
(Către birou) “Să mă cunoască
Tot pe bune
E plăcut să poţi să aparţii cuiva.”

Bird…I cannot see a thing

In noi on January 26, 2009 at 8:27 am

 

Lady: Bird…I cannot see a thing

Bird: It’s all in your mind.

Lady: Bird?

Bird: Yes?

Lady: I’m worried. I think I might be needing a shrink.

Bird: Si de unde bani de psiholog??

Lady: Psihiatru.

Bird: Tot aia!

Bird: Eu cred ca e un nenorocit. Ii place sa te aibe acolo for the sake of it.

Boris,

In boris vian on January 24, 2009 at 2:32 pm

Am visat că mi-au scos inima cu totul şi au cusut la loc. Era o cusătură strâmbă şi urâtă şi, deşi nu mă puteam uita la ea, o simţeam acolo, înădită cu aţă, strânsă, neagră, plină de particulele mici ca nişte scame, de sânge închegat. M-au pus pe masa chirurgicală şi au tăiat. Auzeam cu ochiul stâng – operaţie pe cord deschis. O ţineau în mână, era de culoarea vinului mucegăit şi palpita energic. M-am uitat, nici urmă să fie ciuruită, cum mi-am imaginat-o adesea.

Al 12-lea vis în care conduc. De data asta, un Espero vişiniu din 1997; eu pe scaunul din dreapta iar maşina virează singură cu mâinile mele lipite de volan. Simt cusătura strâmtă deasupra sânului stâng, de data asta e curată şi văd doar firele ce ţin bucăţile de piele, de carne, laolaltă. Au pus-o într-un borcan cu sigiliu şi au luat liftul. Maşina merge, se ciocneşte de pietoni străvezii, iar mâinile mele dezlipite de trup conduc mai departe, pe mine, unicul pasager, pe scaunul fără centură de siguranţă.

Dragul meu, te citesc prea mult şi asta îmi dăunează somnului? Când m-am trezit era doisprezece, mi-am pus palmele pe piept, parca am vrut sa verific că e încă acolo. Dar nu e prima dată. Visele erau adesea reale, şi mă întrebam, în cursul zilei, dacă X fapt fusese lucru sau închipuire. Sau să fie manualul de publicitate cu exemple elocvente, restricţia halucinantă de 1000 de KCal şi fierberea latentă a faptului că încă nu am carnet? O dilemă cât capul meu de mare.