Cosmic Audrey

Dimineaţa devreme când încă mai e timp

In deviatii de stereo, The Collection on January 27, 2009 at 7:57 pm

“Bună ziua.”

“Vă putem ajuta?”

“Păi, adevarul e că… nu ştiu” (priveşte cu sfială de jur împrejur, îşi roade colţul mânecii cu un fel de resemnare studiată. Ridică ochi mari şi aproape la fel de insidioşi ca ai ţâncilor de patru ani)

“Ei haideţi, dacă n-aveţi de gând să vorbiţi, mai sunt destui binevoitori la rând!” (Se întoarce vag, ridică o sprânceană roşie – în spate se umpluse de pasageri, care mai de care mai şterşi şi neinteresanţi – Ce ţi-e şi cu muritorii ăştia, se gîndi Pocitania, trăgîndă-şi mucii înapoi pe nară)

“Domnule”, zise, ştergîndu-şi obrazul plin de funingine, “Aş vrea un partener.”

“Un Partener!”, guiţă Grifonul din stânga.

“Unul de discuţie. Ştiţi, ar trebui să luaţi în considerare cererea mea, chit că e atât de neînsemnată, dar, noi, aici, acasă, ne îndobitocim.”

“Un Partener!” rosteşte, şi ochii i se fac tot mai bulbucaţi, până încep să semene cu două cepe crude şi zemoase.

Pisica rânjeşte cu toţi ochii ei fumurii.

“De când ne-au închis robinetul, am rămas, şi eu şi tovarăşul meu, fără cheiţe. Nu se mai rotesc deloc, ba mai rău, într-o zi, cînd am făcut ochi, am dat să-i vorbesc iar el a intrat pe uşă mai mecanic ca-n ziua când aveam şi cheiţe şi robineţi şi rozete şi şuruburi şi piuliţe mici şi din cele mari, şi l-am scuturat, aşa, de frică, şi el tot repeta ca un nebun, domnule:

sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec
sunt sec”

Copilul întoarse capul fără astâmpăr. Mă-sa, care se prăvălise puţin mai încolo, cloncănea violent la picioarele cenuşii care călcau pe lângă şi pe fusta ei fără să se sinchisească s-o ajute să se ridice.

“Aşa că, da, cu siguranţă pot să afirm, mi-aş dori un alt partener de conversaţie. Dar, ştiţi, mi-aş dori să nu aibă tot patru capete şi patru picioare, căci, Vai, tare obositori sunt ăştia”. (Grifonul se fosăie pe nară) “Ar trebui să fie sclipitor tare, dar să încerce să nu sclipească mai puternic decât mine. Dar tare mi-ar plăcea: să fie cinefil. N-am nimic cu cineaştii, domnule, dar mi se par pur nesuferiţi, sunt d-ăştia de trăiesc în lumea lor, şi nu-i scoţi din ea şi pace! Să-i placă filmele alb-negru. Pelicula şi mirosul ei fraged, lacul, Polaroizii, peştişorii roşii în borcane străvezii. Să bea vin roşu din pahare mare şi frumoase şi să nu pleoscăie cu linguriţa sau să se mocăie. Să împărţim nonsensuri, nimicuri, să vorbim despre filme, despre carţi, despre X şi Z persoane şi personaje, despre despre despre lucruri pe care chiar să le facem, dimineaţa la prânz şi seara, sau poate doar dimineaţa devreme când încă mai e timp. Despre unife hălăduind hipnotice pe holuri invizibile şi Case Vechi şi despre ea şi rochia ei galbenă. Ce spuneţi, vă lasă mâna? ”

sunt sec

Întorc cu toţii capul. E aici, îi priveşte, cu ochii mari de şurub şi nasul de rozetă. Se uită, unii la alţii ca proştii.

Îşi întoarce privirea de la el:
“Şi, da. Să mă aprecieze.
Pe bune.”
(Către rozetă) “Cum iţi place ţie să spui..
 Şi mi-ar mai plăcea”
(Către birou) “Să mă cunoască
Tot pe bune
E plăcut să poţi să aparţii cuiva.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: