Fairytale gone rag

You have the mind of a 25 year old savant, the body of  a 17 year old prom queen and the attitude of a 20 year old model.

I look old, used and wasted. My hands are dried, my skin is flask. I no longer dress up. I put on ripped socks. A ship. I want my age, my age.

23

Azi trăiesc timpul în doi ani,

Într-un paralelism ciudat

Care îmi sufocă sufletul

În stânga sunt ea

În mijloc eşti tu

În stânga clipesc

Mijind un început de gând

Cresc flori

Lumină

şi părul,

Părul e negru

şi părul e alb,

somnul e plin,

În dimineţi nu cântă nimic,

nu arde nimic

nu-i vifor, nici pridvor

nu-i frig nici cenuşiu

Cu un picior acolo,

şi-o fărâm-aici

Îţi spun, astăzi a fost, nu ieri

Dar ce conteaz-oricum?

Lonely hunter

I’ve had no elementary or high school group of mates. I lost several friends. I don’t have special aquintances. I don’t hang out.

 

I’ve only collected glorious and at the same time painful moments. I’m full of people, places, memories, love affairs and long lasting relationships, fails, treasures and fights. My heart is a city. And it cracks like glass under lightning every time I recreate the past.

 

I miss all the strangers I couldn’t get myself to talk to.

 

And all the people I let go or let me go and that I’ll never see again except for on Facebook.

 

I don’t have any consistent friendship. It’s all made of fractals of past lives. I don’t know how to meet people. How to approach them. I’m not an introvert but I’m very shy and insecure. I get hurt easily so I back off before anything gets too messy. Except for romantic relantionships.

Maybe, you know, it’s an unfriendly age. Or maybe I’m a realist indecisive romantic stuck onto every person she ever loved/cared about and unable to move forward for new stories.

Or, MAYBE, there is a possibility. For Christmas, I will write a note to each one I have ever lost, hurt, abandoned, detached from or simply forgot. This is a project for my heart. I love you.

Is it still me that makes you sweat

Un oraş, un oraş fără memorie, cu ferestre plane, cu tavane bogate şi cu flori pe margini.

Acolo putem să stăm nestigheriţi, unul de prezenţa amăgitoare a celuilalt

Să clipim la soare cu irişi mijiţi

Să ne rotim trupurile în întunericul fad ca doi peşti spadă

Până când viaţa devine dintr-un cerc

O linie.

But the heart, the heart is forever inexperienced

Oamenii n-ar trebui să-şi caute jumătatea, ci întregul. N-ar trebui să îşi zădărnicească căutările cu şablonul pachetului perfect de calităţi, noime şi plăceri, ci să îmbrăţişeze şi să înveţe din diferenţe. Poate aşa, cu un întreg alături, inima n-ar mai fi cuprinsă de electroşocuri de fiecare dată când sinapsele noastre se desprind, şi am rămâne tot întregi, ne-nevoiţi să ne părăsim jumătate din sine în celalalt, şi să trăim mai departe cu povara mistuitoare a sinelui său în noi.

 

weheartit