L’apartament

ma obisnuiesc cu lipsa. dar e atat de ciudat

singura
legata cu toate ancorele de bratele tale; de noi, ca sa aman raceala, nesiguranta, ultimatumul. febra
nu mai am cunoscuti. s-au evaporat subtil. e o varsta perfida; varsta la care nu ne mai putem face prieteni;

prieteni. e asa de simplu sa-i decupezi pe o coala de hartie si sa-i rupi unul cate unul; extenuant, inainte sa te poti rupe de ei.

acum esti acasa, cu 200 de km mai departe; ma incearca stranii frisoane de teama, de spatiu, ma sufoc; stii ca ma tem cel mai tare de apartamentul meu gol. cand ma intind pe podea ma inspaimnta. nu mai am voie sa fumez.
am din nou 19 ani si totul mi se pare o gluma.

Cafeaua e cel mai inutil pretext

cand nu ne vedem niciodata decat in bezna literelor si a ferestrei asteia nenorocite.

ma prefac extrem, de la o zi la alta. e chiar simplu.
placid, trist.
e deodata interzis sa spun mi-e dor.

Now they live like dolphins

Iata un zid.
Intre noi, cei mai buni si frumosi teoretici prieteni. Devii binevenit deodata pe lista iubitilor mei asasini; toti cu maini de zahar si degete lucioase de forfecuta. Esti poate chiar cel mai bun – premiul pentru cele mai lucioase forfecute, ce zici?

si acum te zidesti. intr-un fel teribil si amagitor si furios. pentru mine,desigur. In rst, ramai alunecos si taios. Plictisitor. Arogant. Dar esti cel mai bun. Si daca nu tai, cosi; astupi, fereci, smulgi si asezi la loc. stanjenitor chiar.

Iata ca imi cunosti resorturile. poti sa le sucesti dupa bunul plac.

trebuie sa ma prefac.