Cosmic Audrey

Archive for June, 2009|Monthly archive page

Tales from the last night on Earth

In deviatii de stereo, Love.and.the.city on June 29, 2009 at 5:10 pm

nejma5

Mă întorc spre lume şi cerul e tăcut. Aş vrea să trăiesc tot restul zilelor într-o ţară friguroasă, ca să îmi lipsească vara, să dospesc pe dig în ger, între fulare şi mănuşi şi ghete moi, iar frigul să îmi alinte genunchii obosiţi şi să îmi netezească ridurile fine. Ploi nesfârşite primăvara şi soare cu dinţi toamna şi iarna. O ţară cu paltoane, trenciuri şi manşoane, cu căciuli şi buze conturate plin cu roşu, căldură vagă şi zăpadă rară, care să-mi albească pielea şi să-mi zboare părul legat sub haină. Acolo nu sunt trenuri ci doar avioane care când se prăbuşesc desfac norii în pături de fum.

Anathema – a fine day to exit

Advertisements

Seasons change once in a lifetime

In The Collection on June 23, 2009 at 7:50 am

40318_cu_l40318_in_l

39112_in_l41217_in_l

41267_cu_l41267_in_l

38051_in_l45088_cu_l

46308_cu_l46032_in_l

39216_in_l40475_e1_l

Rain washed hair and a plain white tee

In deviatii de stereo, march fifteen on June 22, 2009 at 5:59 pm

in_backstage__16_by_SerenaD

The Same Deep Water as You. Dragostea dureză trei ani. Din nou, demonstrat clinic. Aştept fără nerăbdare şi al doilea final, cel pe care nu pot decât să-l ghicesc. Ne sfârşim unul într-altul şi prin faţa ochilor îmi trec imaginile voastre, iubiţii mei frumoşi şi urâţi dintotdeauna, respingători şi respinşi, cu mâini de sticlă şi braţe de cerneală. Sunt singură şi nu mai e o boală, sunt singură şi îmi înghit dorinţele, una câte una,  fatidice dintotdeauna şi doar acum imposibil de digerat. Să ne oprim, spun.

Placebo summer never dies

In deviatii de stereo on June 16, 2009 at 8:41 pm

Dupa cum bine stii, toate au un final..

Da domnule dar nu credeam c-o sa mai vina odata!

Vine, cateodata mai tarziu dar vine. Inseamna ca ai renuntat sa mai astepti, sa speri. Atunci vine.. Cand abandonezi cautarea.

Manechinele sunt toate nişte pagini albe

In deviatii de stereo on June 15, 2009 at 9:17 pm

Vanesse, la orele verzi, sorbind vădit dezamăgită. Poate era mai bună de actriţă. Vanesse, îşi schimbă chipul şi niciodată asemănarea, femeie liană, şopârlă ascuţită, toată numai braţe şi nervi sub limbă. Creşterea noastră până în tavan ne omoară. Trebuie să ne găsim perechea, cea de-a patra, să o alegem dintr-o listă nesfârşită şi elaborată de sâni şi mâini şi unghii pictate cu cerneluri de mătase. Să o iubim şi să o părăsim din plăcere. Ar putea fi şi un el, fireşte, supus delincvenţelor noastre colective şi mâncate de stângăcie. Nu ne părăseşte niciodată.