Nu stim de ce, nu spune nimeni nimic

Ni se spune
– ca nu avem nevoie decat de noi ca sa fim fericiti
– ca implinirea nu vine dintr-o alta persoana ci din sine
– ca frumusetea vietii e a noastra si nimeni nu ne-o poate lua
– ca nu suntem niciodata singuri atata vreme cat ne avem pe noi

si alte fel de fel de sfaturi care, ei bine, pe langa faptul ca, dupa ce mi-am calcat pe inima si le-am testat cu oaresice circumspectie, mi-au dovedit ca nu sunt scrise decat de suflete nefericite care, ca sa existe, si-au construit un fel de bula de protectie impotriva riscului, aventurii si multiplelor nesanse pe care viata ni le pune in farfurie.

Adevarul e ca
– nu ar trebui sa ne abatem de la crezurile noastre pentru nimic
– singuratatea e tot cel mai trist lucru din lume.

Pentru ca, astfel, viata nu e un loc atat de rau

eu cred ca oamenii pe care i-am iubit nu ne parasesc niciodata

si mai cred si ca atunci

cand oamenii se despart in viata

nu inceteaza sa se iubeasca

doar ca trec asta pe un plan tert sau indepartat

toata lumea spune la despartire “te-am iubit asa mult”

dar eu spun “te iubesc asa mult”

pentru ca nu se termina acolo

mi se pare o tampenie sa vorbesti despre iubire la trecut.

Perhaps in another lifetime

I won’t feel down, I won’t feel dead, I won’t feel doomed.

Perhaps when pigs can fly.

Where is my mind

Vreau un oraş fără memorie.

Susanna: [reading from a book] “Borderline Personality Disorder. An instability of self-image, relationships and mood… uncertain about goals, impulsive in activities that are self-damaging, such as casual sex.”
Lisa: I like that.
Susanna: “Social contrariness and a generally pessimistic attitude are often observed.”
[pauses]
Susanna: Well that’s me.
Lisa: That’s everybody