E doar războiul sfârşitului lumii,
De astăzi, sau chiar de mai din vreme,
Noi nu ne mai iubim,
decât în noduri, gâlme şi cârlige,
Ne scriem povestea în urme de violenţă,
sugrumaţi, şi cu sufletele când închise,
când desfăcute,
– ca să intre toată mizeria vieţilor trecute şi viitoare –
ca nişte ferestre oscilobatante de proastă calitate.
Povestea
ce ne-am plămădit-o neîncetat
Ce ne-a plămădit singură
rozând în carnea noastră
zi
după zi
după zi.
Întinde-ţi aripile,
La drum cu toate velele,
pânzele şi catargele,
Murim,
oricum.