Cosmic Audrey

Archive for October, 2008|Monthly archive page

Libere interpretari

In march fifteen on October 31, 2008 at 12:26 pm

Sa am nevoie, oare, de footnotes pentru blog, asa incat oamenii sa nu mai inteleaga exclusiv ce vor ei? Sa dau nume, date calendaristice si alte detalii pentru ca doar destinatarii sa fie vizati? Un personaj, doua, trei, ceva? O luati cu totii atat de personal. Ar mai fi amuzant daca as trage o linie acolo unde incepe fictiunea? Damn damn damn, you’re so lacking my purpose.

Advertisements

She still wakes up in New York

In cismigiu on October 26, 2008 at 2:00 pm

Zic, haide in Cismigiu. O sa fie frig si o sa fie noiembrie. Cismigiu alb negru cu pelicula Polaroid din 1930. O sa am fular albastru, ciorapi gri si bocanci galbeni, iar tu o sa ai chibrituri si cuvintele cu care dezbraci. Am sa pretind ca am vreo deceptie crancena, vreun baiat apatic si ai sa-mi intinzi o tigara ca sa uit. N-ai sa stii ca nu mai fumez dar o sa-mi lauzi cerceii furati si o sa stam pe bancile din parc si o sa vorbim, pentru ca, inca stim sa facem asta cel mai bine. In alb negru, inca suntem cei mai buni teoretici prieteni. Din august, pe hartie. Iti amintesti? Probabil ca nu, insa,

Noiembrie bate la usa, avem o deceptie pe lista si afara e frig de crapa pietrele. Fularul albastru l-am purtat vinerea trecuta. Avem toate conditiile. Acum, putem sa ne intalnim?

Ciuperca

In Insomnia on October 26, 2008 at 11:24 am

Am visat ca ne facusem oameni mari si nu ne-am recunoscut. Acum, ca ma gandesc mai bine, avem sanse reale sa se intample. Cam cat dureaza sa uiti?

They got Henri!

In deviatii de stereo on October 24, 2008 at 10:24 am

Henri Cartier Bresson este expus in decembrie la Musée Jeu de Paume,  Paris. Oh I’d love…

Noi doi impreuna separat

In Insomnia on October 22, 2008 at 8:15 pm

Stiu ca reactia fireasca a organismului dupa primele 24 de ore de la despartire e de necesitate lacoma a prezentei fizice a celuilalt. Si ca soarecele intr-o pivnita fara ferestruici, te zbati tot mai abitir, in timp ce imunitatea iti scade vazand cu ochii. Pe masura ce timpul se conuma, realismul isi face loc, si atunci te izbeste. E pe bune? E cam pe rele, dar cam asa e.

Nu, nu sunt nici eu genul care sa ia decizii din astea transante. No wonder i’m this living dead. Desigur, am suferi enorm amandoi. Dar mai tare ma macina ca nu am suferi decat din lipsa fizica a celuilalt. Nu ne-ar fi dor, nu am rupe hainele de pe noi daca ne-am revedea dupa o saptamana.. Ne-am relua calm relatia..
E ca atunci cand iti scade glicemia. Si iei o bucata de ciocolata si PAC ti-ai revenit. Dar nu mai simti niciodata amprentele.