Ce usoara sunt.
Atat cantareste blogul meu. Yahoo360 se inchide asta seara, peste 90 de minute.
Prima oara cand mi-au trimis anuntul sa imi adun catrafusele si sa le mut intr-un loc mai bun, creat de ei, am zis sa mai astept. Ma mutasem oricum, la finele lui 2007, aici, pe wordpress. Doar ca aici nu am teme cu avioane si campuri portocalii si nici amintiri de la inceputul facultatii. Aici nu se rade in hohote ca acolo. Aici toata lumea nu se cunoaste cu toata lumea, si nimic nu mai e amuzant cand nu mai scrii pentru toti, ci doar pentru self. Viata cea de dinainte ramane acolo, unde am crescut si am ras si am ramas, pana la urma, acel copil.
E ciudat. Am uitat literele atat de prietenoase ce se formau acolo, paragrafele atat de delicioase ce obisnuiam sa le dau citirii si devotamentul cu care mi se raspundea oricarei chemari. In trei ani am cunoscut mai multi oameni decat in zece. Cativa mi-au ramas prieteni, altii mi-au fost iubiti iar cu de unii nu ma voi mai lovi niciodata. Pinky a fost Pineapple a fost Lyla a fost Cosmic Audrey a devenit Ioana Cristina si atat. Am renuntat la nume de scena pentru ca pastrau tot mai putin personajul caruia cautam sa-i dau viata. Locul pe care o il parasim cu totii mai devreme sau mai tarziu (azi, adica e JAP JAP-ul final) ramane taramul nostru de joaca. Pana la proba contrarie, oricum. This will be greatly missed. Cred ca se joaca Yahoo in seara asta bigtime prin vietile noastre. We shall mourn about it!
So, goodbye, 265 pages, twelve lovers and as many balloons as one can carry. Mai departe, povestea ramane aici. Asta intr-o zi o sa fie o carte.