Mă simt dezmărginită. În fiecare zi alerg să întineresc acest refugiu plin de vânătăi în care locuiesc şi seara îl simt din nou zdruncinându-mă din temelii ca pe o păpuşă de asfalt. În fiecare zi visez să smulg o sută de suflete şi seara să dau înapoi doar unul. În fiecare dimineaţă pornesc să răpesc o sută de priviri şi seara să mă dăruiesc aceleiaşi una.
Vouă, cei ce nu mă citiţi, cei impiedicaţi în propria-vă ignoranţă, ce cutezaţi să mă vreţi şi apoi să plecaţi cu coada-ntre picioare când vă păleşte curajul, ce nu aveţi puterea să mă priviţi în faţă, ce credeţi că femeile sunt femei numai între picioare, vă doresc să nu ajungeţi să mă cunoaşteţi mai mult decât atât, vreodată.
Deviaţii de Stereo 