Cosmic Audrey

Anathema

In coffee, deviatii de stereo on April 13, 2009 at 8:39 pm

coffee_and_cigarettes_by_psychiatrique

Am crescut şi, de departe, am putea încă părea aceşti aceiaşi oameni; dar de pe locul de alături, de pe scaunul de lângă noi, de la braţele mele subţiate şi unghiile pe care ai încetat de mult să ţi le rozi, înţelegi deja că nu. În realitate, ştii de la o poştă că nu am mai putea. În lumea noastră perfectă nu mai există pereţi gri şi flori palide. Nu mai sorbim cafeaua pe balco şi nu îi mai punem zahăr. De data asta avem faţă de masă. Am aruncat lampa. Am aruncat tot şi am adunat bagajele. Ne-am uitat la filmul ăla prost în timp ce bagajele începeau să se facă singure. Prindeau puteri supranaturale iar eu adormeam. Visam gardul ăsta gri de piatră, mă visam pe mine într-o rochie colosală de stofă subţire gri, cu o fundă gigantică la spate, visam motanul nostru ce devenise gri şi pe noi cum săream gardul, pe mine poticnindu-mă de ultima cărămidă, cu motanul în poala rochiei ca-ntr-un sac fără fund, buruienile gri crescând tot mai înalte şi eu neapucând să sar şi de ultima treaptă. N-am aflat ce era dincolo. Ne-am rostogolit şi eu şi motanul în jos spre lanul de buruieni de mătase, peste rochia ce se deşira fâşie cu fâşie.

“Cred că trebuie să dorm mai mult”, ii spune ea dimineaţă deasupra feţei de masă. “Sau cred că trebuie să mă apuc de băut din nou. Oricum pe-acolo. ştii, uneori mai cred şi că am nevoie de psihiatru sau de un precursor al lui. În realitate”, continuă  ea, sorbind in ceaşcă, “am mai degrabă nevoie de o limită către care să nu mai trebuiască să tind. Dar, fuck it! spune şi îşi aprinde o ţigară, pe care o stinge imediat în ceaşcă, “cu sau fără limite, tot iese ca-n filmele cu proşti!”.

  1. “Cred ca cineva a inceput sa imi viseze povestea…” ii spuse Dorothy lui Toto.😀

  2. But toto was no cat, now was he?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: