Cosmic Audrey

Foamea

In carti on February 3, 2009 at 9:14 pm

O carte în care e chiar vorba despre foame. Am râs când V. mi-a întins-o, spunându-mi că el a terminat primul capitol şi i s-a părut mişto. Nu mă încred în gusturile lui V. şi nici în colecţia Cotidianul – deşi aici trebuie să zic că în cateva foarte puţine cazuri m-a surprins în mod fericit.  A fost începută aseară, în metrou, între un grăsos care asculta ceva house mai tare decât îl ţinea puterea căştilor, şi o cucoană cu trei fii. Călătoriile cu metroul de acum sunt complet neinteresante, aşa că mai bine te uiţi între nişte foi decât la feţele celor din jur. Cred că n-am să mai întâlnesc niciodată în metrou oameni care seamănă onehundredpercent cu Mister Bean. S-a întâmplat o singură dată, pe vremea liceului, eu cuminte lângă uşea din dreapta zbătându-mă să nu mă înghită cireada şi să nu pot coborî la Izvor, dânsul ceva mai încolo, cu un volum subţirel între degete, strâmbând cu ostentaţie din nas. Avea şi negul. Mă aşteptam din clipă în clipă să scoată şi ursuleţul de undeva. El în schimb a început să se scobească în nară, în timp ce ochii fixau încă paginile situate undeva la nivelul bărbiei. Da, categoric, mi-am zis şi am izbucnit într-o criză de râs, cum ar spune Laura.

Revenind la “Foamea”, am finalizat-o pe nerăsuflate în aceeaşi (ieri) seară. E-adevărat, nu ştiu dacă au început realmente să mi se precipite sucurile gastrice sau era impresia (puternică) conferită de naraţiune, dar m-am trezit cu o foame improprie pe măsură ce mă apropiam de sfârşit. Acţiunea – oraşul Christiania din Norway, ceva pe la  188si ceva – fabulos mi-am zis, deşi cartea asta sună prea frenchy ca să-mi imaginez pe tânărul din rolul principal monologând în acest grai prea complicat pentru necunoştinţa mea. Tânărul franţuzit alternează zilele de pură fericire când ingurgitează cu cele de maximă abstinenţă, când îşi surmenează creionul de cărbune şi intelectul pentru ca ciclul să se poată repeta. În realitate, se pare că e destul de bun la ceea ce face – scrie, însă dintr-o etică dusă la extrem, refuză să cerşească sau să ceară şi alege evlavios repetate găuri în nutriţie. Prin acoperişul atelierului de tinichigerie picură stropii reci. Foamea îl chinuie insinuant de la o zi la alta, dându-i tripuri alegorioase din care nu lipsesc Kant, vânzătoarea de prăjituri din port, Ylajali şi strămoşii înaripatelor. Hainele persistă săptămâni la rând, scorojindu-se şi dezvoltând o rană mirositoare pe abdomen, imposibil de vindecat cu apă şi săpun, şi care se împute, la propriu, de la o săptămână la alta. Mestecă aşchii de lemn găsite pe stradă, oasele de la măcelar şi propriul deget. Devine acest copil trist cu imaginaţia hiperfluă de poveşti care mai de care mai negre sau mai fermecate,  între care o aşează pe cea după care tânjeşte cel mai tare. Nu foamea, ci Ylajali. Speaking of yesterday’s leapşa, subscriu cu cel mai bun final.

Cum nu am găsit nicio poză suficient de darnică şi mi-a fost o lene crasă să pornesc scanerul, puteţi să vă mulţumiţi cu ataşata:

18sec

Sau cu originalul.

Urmează lista de dorinţe, mâine poimâine.

  1. christiania=oslo

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: