I read our lines and know we don’t exist

 

E corect ca paginile astea să ajungă într-o carte, când din autori nu rămâne nimic? Un drum de cinci ore e arhiplin de vise din cele mai nefireşti, şi, ca şi eroul meu Alexandre, ştiu că în imaginaţie totul rămâne inevitabil posibil. Valurile negre ale rochiei mele pe duşumea (căci trăim într-o aparentă ţară fără umeraşe), degetele mele aprinzându-mi o ţigară şi mâinile tale învelindu-mi spatele gol înainte să dispari afară.

“Culmea e că,

şi 8 ani mai târziu, cred aş putea merge spre el ca Ada către frate-su  şi să se anuleze tot timpul pierdut. Am uitat ce vorbeam, am uitat totul despre cum vorbeam. Ştii, am renunţat de mult la ideea de a-i scrie, doar că uneori, în cele mai imprevizibile momente, it hits me. Detaliile care ne scaldă deodată genunchii într-un fluid moale şi aproape îngheţat sunt cele care ne aduc aminte că timpul trece, şi trece. Sau aş putea să mai aştept până la anul, dar, Doamne, trece viaţa pe lângă noi aşa, atâtea orgolii, m-am săturat! Şi aş face orice dacă aş şti că ajută cumva, dar nu ajută. Nu am cum să schimb lucrurile, niciun centimetru.”

That night

My skin was pale white, my hair smelled like gingerbread.

I want pinned down, I want unsettled

Untie my arms, undo my scars, unfrighten my memory, unbeat my ego, unshrink my body, unchange myself. You do?

Shades fade into dark

If you saw my name on a library shelf

would you buy or would you stare?

Cause I bet you would buy only to stare.

My arms tied down, my ribbons undone

Don’t you know that when you sleep with someone your body makes a promise whether you do or not?

Synópsis

E un joc foarte frumos.

Şi cum se joacă?

Păi.. până la sfârşit.