Alice with a million lifetimes, hearts orchard with no hearts to pick, little legs so heavy, fingers counting days to pass. Lumina zilei. This year’s love had better (b)last. Alb arzător şi neted, în faţă, şi cât cuprinde de-acum înainte.  Rămas-bun

This looks so amazing I hope I won’t change my mind in the next five or seven years. What, did you think I’m senseless?

E corect ca paginile astea să ajungă într-o carte, când din autori nu rămâne nimic? Un drum de cinci ore e arhiplin de vise din cele mai nefireşti, şi, ca şi eroul meu Alexandre, ştiu că în imaginaţie totul rămâne inevitabil posibil. Valurile negre ale rochiei mele pe duşumea (căci trăim într-o aparentă ţară fără umeraşe), degetele mele aprinzându-mi o ţigară şi mâinile tale învelindu-mi spatele gol înainte să dispari afară.

Petele noastre de pe memorie sunt ceva fulgerător şi îngrozitor. Ne revedem numai în lumina fadă de dimineaţă, când oglinda din baie nu vrea sa mintă iar braţele noastre nu se pot preface. Strada Ion Mincu cu frunze roşii din Octombrie. Ţi-am spus, eu acolo vreau să locuiesc. Să îmi îmbrac rochiile negre în fiecare zi pentru că îţi plac atât de mult şi să îmi închipui că pot, că vreau, totuşi, să te vreau. Să port două inele mari şi grele pe mâna asta sfrijită, şi atât.

Damian la Mnac

Sunt in fiecare zi in acelasi loc. Nu eu l-am ales, dar cred ca imi convine de minune. Imaginea mi-a parvenit inainte sa deschid ochii la penumbra din camera. Am o haina cu umbra neagra. Literele nu au cum sa taie aerul pana la tine de data asta, dar vino, incep sa vreau tot mai mult sa ma grabesc. Vino, Vino, astept cu rasuflarea taiata.

2 ani

şi 8 ani mai târziu, cred aş putea merge spre el ca Ada către frate-su  şi să se anuleze tot timpul pierdut. Am uitat ce vorbeam, am uitat totul despre cum vorbeam. Ştii, am renunţat de mult la ideea de a-i scrie, doar că uneori, în cele mai imprevizibile momente, it hits me. Detaliile care ne scaldă deodată genunchii într-un fluid moale şi aproape îngheţat sunt cele care ne aduc aminte că timpul trece, şi trece. Sau aş putea să mai aştept până la anul, dar, Doamne, trece viaţa pe lângă noi aşa, atâtea orgolii, m-am săturat! Şi aş face orice dacă aş şti că ajută cumva, dar nu ajută. Nu am cum să schimb lucrurile, niciun centimetru.”

My skin was pale white, my hair smelled like gingerbread.

Lyla.: oare se uita si el la pagina mea cum ma uit eu la a lui?
Bird: eu cred ca da

Untie my arms, undo my scars, unfrighten my memory, unbeat my ego, unshrink my body, unchange myself. You do?

În toate filmele bune nimic nu se întâmplă cu un motiv. Dar sunt aşa de bune că vrei să le iei de-a gata şi să crezi că tu ai putea fi acel personaj. În toate filmele proaste, în schimb, totul se întâmplă. Chiar nu cred ca există acel ca la carte, dar cu asta ne alimentăm, una după alta, vagile proiecţii. Da. În filmele proaste, totul se întâmplă. Aşa că, mă crezi pe cuvânt când spun că mi-aş dori să trăiesc într-unul?

pentru ca

să pot să port ciorapi cu panglici pe stradă în miezul zilei în timp ce mă duc calmă spre şcoală
stârnind toţi băieţii să îşi întoarcă capetele după mine
ca să îmi pot exersa atât de overrated-ul talent de heartsnatcher,

iar ei să dospească câteva zile (care trec oricum ca fulgerul pe peliculă) sub plapuma lor, îmbibaţi în whiskey, ca să snap out of it for a season
să port în fiecare zi un alt pulover încântător cu dungi, numele meu să fie Zooey şi să am o coafură specifică anilor 60
să dansez şi să cânt şi să mă îmbăt fără ca nimeni, realmente, nimeni, să se supere pentru o nimica toată ca asta
să îmi petrec 500 de zile scoţându-i rudele bogate şi familia din minţi şi, teoretic, din pepeni

şi un psihiatru cu început de calviţie să mă închidă un an de zile într-un sanatoriu de lux de unde să ies with my mind all cleared up şi cu câteva sinapse lipsă.

But since we’re still not in this enchanted crap movie, trying to be normal down on Earth  is as hard as it gets. It’s actually so much harder than trying to show off when you’re completely dull. And you can tell everyone who does that by their faces. I can. Specialfuckintalent

Watching Bande a parte in a gloomy Sunday stays the best cure for heartwars and unfriendly states of consciousness. At least in my Film, at least for now.