Im turning 21 curand si am uitat sa scriu. Pe masura ce crestem dramele si senzatia dispar. ne parasesc lent si cadent, pana cand fericirea devine dintr-o arma fierbinte, doar un gust pe limba . De multe ori nu-l mai simtim pentru ca l-am inghitit cu paharul uitarii. Al cresterii. Al maturizarii? Cresterea e doar o minimizare a jumatatii; uitarea funebrului; nimicirea adoratiei; gatuirea cursivitatii.
Pe perna mea nu mai sunt drame; culori sau puncte de cerneala. As vrea sa mai simt acea “la douleur exquise”, sa-i adulmesc suflarea de alcool si fum; sa-mi impregnez patul si mainile de mirosul ei; sa-si alunece durerile dulci si imbibate de scrum pe gatul meu; sa-mi infig clestii ei in piele, in carne in maduva, sa decupez cu oroare si deliciu acele sistematice gauri negre ale dorintei si uitarii; sa decupez din fiecare drama cuvintele potrivite ai celor 19 ani supti de dor si dragoste.
Viata mea curge perfect. Doar ca there’s nothing exquisite about it
)) (dar NU pe buda)!!
Uneasy
