Cel mai îngrozitor lucru din lume nu e că ni s-au înecat corăbiile. Nici că ne-am risipit 500 de zile din tinereţe nutrind mari speranţe. Nici măcar că ele nu s-au împlinit. Nu.
Lucrul cu adevărat revoltător e că, într-o altă viaţă, am fost împreună la peste 4000 de kilometri. Acum am putea să traversăm parcul şi să ne regăsim, mâini, braţe, obraji, căldură, dragoste ce n-a durat trei ani, dar suntem separaţi.
No bad weather, just Tchaikovsky this time.
Dar am să mă trezesc, iar singură, cu toate ancorele legată de patul ăsta, ca acum, fără să pot desluşi niciun rând din cartea cu care mă chinuiesc să-mi fur minţile, am să sfârşesc tot privind în tavan, şi atunci ştii şi tu, că nu mai rămâne decât abandon şi îmi despăturesc braţele şi zic, Welcome, ghosts. A trecut vremea cu Coldplay şi întuneric, şi mi-am şters, uite, toate însemnele hâde de pe piele şi nu mai doare, nu mai doare decât primăvara, când încerc să respir.
Right then and there, for a moment, you looked like an old photograph of young Louis Garrell. Face so pale, chainsmoking and eyes gazing away, out of this world, heart’s a mess and you won’t show it. And I would’ve said “Je vous aime plus le matin”.
 | Ruffles for Breakfas… on I’m getting late, I… |
| La pomul lăudat să n… on I’m getting late, I… | |
| Noi « Ruffles… on Hundred times | |
 | hello on Trebuiasamaprefac, |
 | Cosmic Audrey on Relics |
Deviaţii de Stereo 