Mă întorc spre lume şi cerul e tăcut. Aş vrea să trăiesc tot restul zilelor într-o ţară friguroasă, ca să îmi lipsească vara, să dospesc pe dig în ger, între fulare şi mănuşi şi ghete moi, iar frigul să îmi alinte genunchii obosiţi şi să îmi netezească ridurile fine. Ploi nesfârşite primăvara şi soare cu dinţi toamna şi iarna. O ţară cu paltoane, trenciuri şi manşoane, cu căciuli şi buze conturate plin cu roşu, căldură vagă şi zăpadă rară, care să-mi albească pielea şi să-mi zboare părul legat sub haină. Acolo nu sunt trenuri ci doar avioane care când se prăbuşesc desfac norii în pături de fum.
Anathema – a fine day to exit
