Alis, în panglici de lanţuri, legănată pe braţe de sirene şi visându-şi patimile în somn. Noi, însetaţi şi cu creierele spălate de alcool, sărutându-ne ca în clasa a cincea, deasupra ultimului pahar cu bere chioară şi Lesley Gore undeva deasupra terasei, deasupra căldurii, deasupra verii, noi împărţind acelaşi scaun şi aceeaşi ţigară infectă pe podeaua din Jack, noi împleticindu-ne hliziţi cei zece metri rămaşi până la staţie şi tu pierzând ultimul metrou către casă iar tata aşteptându-mă furios la ieşire. Tu tunzându-te şi eu tăindu-mi părul de ciudă şi mulţumită că măcar vom fi amândoi urâţi. Eu, trântind uşile şi tu frângându-ţi mâinile. Noi, dormind în nisip sub acelaşi fular jegos şi minunat. Eu, desenându-mi buzele cu grena şi noi, scriind pentru ultima dată scrisori adevărate. Eu cu rochia albastră şi părul negru şi tu iubindu-mă. Eu, mânjindu-mi degetele cu creioane colorate. Tu, închizând lumea. Eu, ascunzându-mă în spatele tău. Noi, uitând să fim, împreună separat. Noi, aplecaţi deasupra aceleiaşi mese, după zile şi luni şi ani, în cea mai penală discuţie pornografică, noi, greşind a zecea mia oară, noi adunându-ne ultimele zile pentru încă un ceas. Noi urcând pe acoperiş şi eu leşinând de foame şi căldură, noi pozând pentru străinul din Piaţa Unirii. Eu purtându-ţi hainele şi mirosul şi simţindu-mă frumoasă. Alis, în panglici de lanţuri, devorându-şi mâinile pe o tavă, înfometată de dorinţe. Alis, despicându-şi braţele. Alis, trasând hărţi ale nenorocirii în moalele pielii şi râzând isteric. Alis, oftând anemic după: “Osul care mă doare cel mai tare nu-l mai am”.
Photo ripped off from Zoo
