Self portraits with trench

Self Portraits with Trench, Vogue Mar 2000, Paolo Roversi

Undressmetotheend

Bird, asculta-ma.

Ma intreb adesea cum poti sa tai din radacina o stare, ca si cum ai smulge o planta, si sa dispara pur si simplu de acolo. Cum faci sa dispara florile raului, care inmuguresc in fiecare sezon, fara speranta de a se usca inainte de a ne impinge spre gesturi extreme?
Habar nu am daca Andra e fericita. Dar nu as baga mana in foc. Toate lucrurile astea sunt marci ale insuficientei si ale nefericirii. Sunt hrana pentru nevoia de a avea, care nu poate fi calmata. Substitute. Stii si tu, substitutele nu pot ajunge niciodata obiectul dorit, nici macar idealizate. Paharele de vin, tutunul, the reaching for the blades, sunt solutii temporare care nu vindeca. Now I’m asking myself, cat mai e pana departe? Pana la “good times are about to come”? Nu mai stiu care e linia exacta intre pesimism si optimism, dar in accesele mele de mari sperante, nu ma pot opri sa nu cred. Asta e..bagajele noastre emotionale sunt frumoase, ar fi spus un cineva cu o minte capabila sa o imbolnaveasca si pe-a altora. Eu am sa zic, vor fi frumoase cand le vom fi curatat de rau, iar pielea, plamanii grei si gustul de etil de dimineata vor fi simple amintiri. M-am gandit several times cum ar fi fost daca as fi facut-o, si mi-am imaginat perfectiunea.  Tot ce nu poti avea cu nimeni si nici de unul singur. There is no waste.

Suitcase for million years

Cât mai e până departe? Întrebarea asta de ţânc stângaci mă ajunge din urmă în răstimpuri nedeterminate de nimic. Cât până anul trecut, cât până la prima dimineaţă fără alarma de la mobil sau la următoarul martie cu ochelari fumurii contra mahmurelii şi decaff pe prima terasă care sfidează frigul. Azi.

Mi-am spus că e deja dimineaţă târziu, iar discursurile noastre de cu o seară înainte şi-au pierdut oricum valabilitatea. Adică ne-am îmbătat cu apă minerală: “Da, da, mor de frică şi nu vreau să devin precum naratorul lui Michel.” Iar până tot înainte e numai azi, mâine, poimâine şi aşa mai departe. Vreau somnul, pe o tavă plată şi lucioasă. Şi apoi de la capăt, de la capăt, de la capăt.

GOD IS GRAND

 

Parov Stelar pe 14 mai in Suburbia. Aahhhhh…

Sea Is Calm But You Chase Me Still

She is Rooze.

They is Explosions.