Cred ca asa a inceput. Ultima plimbare de buna voie prin facultate. Rochia mea verde, cartofi prajiti, rasete accidentale pe scari la TNB, Parcul Izvorul Rece, vartejuri de frunze si multa ploaie. Nu destula ca sa condenseze pe geamul troleului, dar suficienta ca sa-mi aminteasca, ca eram inca in luna nevrozelor. Fluturele a devenit mai apoi omida si molie. Incubatia, doua saptamani.
Ma gandesc adesea de ce s-a intamplat atunci, astfel, de ce nu alta data, si nu intalnesc niciun raspuns plauzibil. Probabil ca, pentru ca am vrut. Sau pentru ca mecanismul micut care ne tine loc de inima a invins constiinta pentru cateva momente miniaturale. Cateva astfel de momente intr-un an sunt de ajuns. Sunt de ajuns pentru ca dureaza de la ordinul minutelor la al catorva zile. Hai, poate saptamani, dar nu bate de maxim doua.
Va fi octombrie, noiembrie. Timpi perfecti pentru o alta menajerie de sticla. In fiecare an e cate una. I plan on breaking the habit.
A perfect circle – Thomas
