E corect ca paginile astea să ajungă într-o carte, când din autori nu rămâne nimic? Un drum de cinci ore e arhiplin de vise din cele mai nefireşti, şi, ca şi eroul meu Alexandre, ştiu că în imaginaţie totul rămâne inevitabil posibil. Valurile negre ale rochiei mele pe duşumea (căci trăim într-o aparentă ţară fără umeraşe), degetele mele aprinzându-mi o ţigară şi mâinile tale învelindu-mi spatele gol înainte să dispari afară.
Petele noastre de pe memorie sunt ceva fulgerător şi îngrozitor. Ne revedem numai în lumina fadă de dimineaţă, când oglinda din baie nu vrea sa mintă iar braţele noastre nu se pot preface. Strada Ion Mincu cu frunze roşii din Octombrie. Ţi-am spus, eu acolo vreau să locuiesc. Să îmi îmbrac rochiile negre în fiecare zi pentru că îţi plac atât de mult şi să îmi închipui că pot, că vreau, totuşi, să te vreau. Să port două inele mari şi grele pe mâna asta sfrijită, şi atât.
 | Doug on Waterproof is wonderlust |
 | catz on On the street, Roma |
| catz on On the street, Roma |
 | Gabriela on That night |
 | Rebeca on Audrey versus the Kitchen part… |
|
