Tu, cu ea, cu el, cu ei, vară, căldură mare, acoperişuri şi bere ieftină. Pofta mea funestă de a-mi subţia braţele şi figura până la dispariţie. Nu mâncai nici tu. Mai târziu mi-a spus el cât erai de geloasă pe mâinile mele, pe forma lor perfectată de vene groase şi de oasele răzbătând miraculos prin încheieturi. Nu aveai cum să fii niciodată la fel. Rochia ta de in pe care ţi-o lăsase pe pat maică-ta, unghiile de culoarea vinului în pahar, râsul tău isteric şi felul în care îi purtai tricourile lui fără să ştii că gestul în sine îţi ştirbeşte şi ultima urmă de feminitate. Ai fi putut fi cel puţin interesantă, îi spuneam, dacă nu ai încerca cu tot dinadinsul să nu fii. Şi mă gândesc prin ce mecanism anevoios şi bizar ai ajuns tocmai în seara asta, în luna asta, în timpul ăsta, aici. Te priveam, două luni mai târziu, peste întinderea mesei, în întunericul din barul ăla infect în care ne-ai târât, în mijlocul atâtor oameni, păreai fericită şi străină de toate neajunsurile noastre . Mă priveai, fără să poţi spune un cuvânt. La sfârşit m-ai îmbrăţişat atât de tare încât credeam că îmi vei frânge toate oasele pe care le conservasem un an întreg cu aer şi nicotină. Erai senină, însă zeci de zile mai târziu te-ai revărsat. Îmi spuneam că a fost ultima oară. Îmi spuneam că ai fost ultima oară.
